Citește-mă cum vrei tu!
Ce folos că te știu alții, dacă tu nu te știi pe tine!Somn 2
“Mă scurg uşor pe gresia albă.
Unde se duce sfârşitul zilei când mă sfârşesc şi eu?…
Susurul apei îmi provoacă frisoane.
Am gesturi de personaj de circ supus demachierii.
Aş vrea să ajung mai repede.
Acolo unde poate am să visez.
Poate am să dorm.
Poate am să fiu altceva.
Pur şi simplu…
Şi cine ştie câte aş mai putea să fac?
Dar nu voi face.
Pentru că aşa m-am obişnuit.
Aşa sunt eu.
Aşa spun că sunt eu…”
Femeia îşi aruncă privirea în urmă, ca şi cum ar vrea să vadă dacă nu a uitat ceva în baie.
Oglinda e la locul ei.
Şi trusa de machiaj, şi prosopul, şi periuţa de dinţi…
Totul e ok.
Papucii de casă îi lungesc paşii mici, cu sunetul lor târâit pe parchet.
Femeia îşi întinde mâna alene spre întrerupătorul din cameră.
Cu nesăbuită plăcere, îşi aruncă ochii în întuneric
Poate că doarme deja.
Ea cu gândul ei, ea cu somnul ei…
“Where I’m gonna sleep tonight?…”
Somn 1
“Unde mi se duce somnul când nu-mi place lumina de dimineaţă?
Se face întuneric? Sau poate altă lumină…
Nu ştiu.
Dispare pur şi simplu.
Şi ia şi visul cu el.
Vis trudit o noapte-ntreagă.
De aceea nu-mi place lumina de dimineaţă.
De oriunde ar veni ea.
Şi oriunde m-ar găsi.
Ca şi-acum.
Ca şi ieri.
Ca şi-aievea.
De fiecare dată le fel.
Eu doar cu lumina, fără vis, fără somn…
Am ajuns prea devreme în rutină?…”
Bărbatul se coboară indiferent din pat şi se pierde în tăcerea dimineţii lui.
Doar sâsâitul apei de la robinet şi zumzetul aparatului de ras o mai perturbă samavolnic.
Timp leneveşte pe chipul lui, aşezat în oglindă.
La fel şi mişcările lui, în aceeaşi oglindă.
Doar gândurile nu-i sunt reflectate în oglindă.
Oglinda imensă din toaleta unui oarecare hotel…
“Where I’m gonna sleep tonight?…”
Degeaba ai minte, dacă sufletul zace. Life is a lovely şşşşşşş…
Croatia
;
Bosnia Herţegovina
…Isus învie!
Mă drogai cu-n sărut,
Şi nimic nu conta,
Eram doar tu şi eu,
Totu-n jur dispărea,
Şi nimic nu conta,
Eram doar tu şi eu,
Totu-n jur dispărea,
Eu ştiam că iubesc
Şi credeam că iubeşti
Doar că nu eram eu iubirea ta
Şi credeam că iubeşti
Doar că nu eram eu iubirea ta
Timpul va vindeca
Toată durerea mea
Noaptea va alina
Toată tristeţea mea.
Le temps pourra guerir
Toute la douleur en moi
Je ne veux plus sourire
Sans cette meuf dans my life.
Refren.:
Iubirea ca un drog cu-ncetul mă omoară,
Nimic nu are sens şi nopţile sunt reci,
Credeam, dacă iubeşti, nu poţi să faci să doară,
Doar pozele-au rămas, tu ai ales să pleci.
Mi-ai lăsat amintiri,
Aş fi vrut să le şterg,
Mult prea multe greşeli
Mult prea multe greşeli
N-am ştiut să le iert
Şi nu vreau să iubesc,
Şi nu vreau să iubesc,
Nu mai ştiu să iubesc,
Nu mai vreau să fii tu, iubirea mea.
Nu mai vreau să fii tu, iubirea mea.
A fost odată ca niciodată un biet lustragiu care îşi câştiga existenţa, da, aţi ghicit, lustruind pantofii domnilor care intrau şi ieşeau dintr-o clădire impozantă din centru.
Niciodată nu ştiuse exact ce clădire este aceea în faţa căreia lucra de ani de zile, poate era o bancă, poate era o bursă, poate vreun minister important, însă domnii bine îmbrăcaţi care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-si lustrui pantofii.
Lustragiul nostru era priceput în ceea ce făcea, folosea numai cremă de pantofi de cea mai bună calitate şi era vesel şi optimist.
Într-un cuvânt, era mulţumit cu munca lui, iar clienţii lui la fel, aşteptându-şi răbdători rândul la lustruit.
Într-o zi însă s-a oprit la el un client nou, mai deosebit de ceilalţi, care l-a întrebat prietenos: „Ce faci aici? Ce-i cu tine aşa de vesel? Nu ţi-a spus nimeni de criza financiară?”
Ce-i drept, nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine îmbrăcaţi care intrau în bancă sau ce-o fi fost acolo, probabil toţi la curent cu criza.
„Poate nu le pasă de tine sau poate n-au avut suflet să îţi spună, însa criza financiară e pe drum şi ne va afecta absolut pe toţi, nu va scăpa nimeni, nici măcar tu, un biet lustragiu. Aşa că, dacă ai un dram de minte, îţi iei măsuri din timp, ca să nu fii luat pe nepregătite. Aceasta e meseria mea, sunt expert, ştiu ce vorbesc”.
După plecarea domnului binevoitor, lustragiul nostru rămase pe gânduri. Poate că, într-adevăr, nici unul dintre clienţii lui nu îl considerase demn să îl pună la curent cu criza financiară. Noroc cu domnul cel prietenos care îi voia binele.
Aşa că lustragiul a început să ia masuri încât să nu fie luat pe nepregătite de criza financiară. Pentru început, folosea mai puţină cremă de pantofi şi mai de proastă calitate.
Apoi a început să aloce mai puţin timp fiecărui client, după cum se spune: „Time is money” („Timpul înseamnă bani”). A început să socializeze mai puţin cu aceştia, criza e criză, nu mai e timp de discuţii de moment.
Preocupat de criza financiară, devenise îngândurat, tăcut şi îşi făcea treaba de mântuială.
Aşa că, încetul cu încetul, clienţii cei fideli, cărora le plăceau veselia şi calitatea muncii lustragiului, au început să se rărească.
Iar lustragiul nostru, cu fiecare client pierdut, era mulţumit într-un fel ciudat, că domnul cel binevoitor a avut dreptate.
„Ce m-aş fi făcut dacă expertul nu m-ar fi prevenit la timp? Acum aş fi fost probabil luat pe nepregătite de criza financiară”.
Text preluat de pe Ovidiu Bisog Blog.
