Din provincie, la Capitală… Ah, ce zăpuşeală!

Douăzecişipatru de ore cu maşina dus-întors, până la Bucale şi înapoi. Amestec de util, plăcut şi coşmar!

Pe drum, m-am bronzat ca tractoriştii, adică pe mâna stângă, pe alocuri, mâna expusă cel mai mult la arşiţa românească.

În Capitală… doar două-trei exemple, zic eu, sunt edificatoare:

1. Am cumpărat ciocolată, de aia cu văcutza mov, cu termen neexpirat, de la o staţie de benzină, dotată cu aer condiţionat şi frigidere; de la magazin, până la maşina lăsată la umbră, lângă pompa de benzină, ciocolata s-a topit!

2. De’acas’ pân’la Capitală, maşina a păpat puţin mai mult de juma’ de rezervor; de la intrarea în Bucale (pe Colentina) până prin centru, unde am avut noi treabă, s-a mai adus aproape un sfert de rezervor!

3. La întoarcerea spre casă, prin acelaşi bulevard Colentina, îl aud pe fiu-miu gândind cu voce tare: “Oare profa mea de română o fi fost pe aici?”, “Da’ de ce întrebi asta?”, “Păi să vadă aici praf, nu când intră la noi în clasă şi zice “e praf în clasă”, dar eu nu văd praful!”

Cald, monşer, şi hărmălaie prea mare la Capitala noastră euro-balcanică!… Vivat provincia mai răcoroasă!…