Mărturie interioară

Despre risc, mărturisesc sincer, că am învățat recent.
Nu am învățat cum să risc, ci cum să risc fără prea multe pagube colaterale.
Am avut, evident, destule căzături de la înălțime și nu pot spune că nu dor sau nu lasă vânătăi.
Iar lecțiile de echilibristică, nu puține la număr, m-au făcut să pricep, cât de cât, cum trebuie să vezi sârma pe care te duce soarta.

Despre loialitate, mărturisesc la fel de sincer, am învățat mai demult.
Am învățat cum și ce înseamnă să fiu loial, cui și unde să dau dovada loialității.
Nu pot spune că n-au fost momente în care eu spuneam „Cred că…” iar alții îmi răspundeau „Ești naiv, monșer!”.
Și da - din aceste neînțelegeri - eu am avut de pierdut, de cele mai multe ori, și nu ei, cei care nu au vrut sau nu au putut să înțeleagă.

În schimb, mai dau o mărturie sinceră - că nu am aflat ce înseamnă să-ți riști loialitatea.
Oare poți să te joci cu ea, poți să o pui pe masă precum cărțile de poker, wist sau bridge, poți s-o leși în bătaia vânturilor ba de la sud, ba de la nord?
Greu de răspuns și cred că, de fapt, trebuie să te arunci, cum spun unii, în apă, ca să vezi dacă te duci la fund.
Și, ei, da - se știe de multă vreme, dar unii abia acum se prefac că află - nu știu să înot!…

Întrebarea ce se-așterne în răsad e dacă acum am nevoie de un salvamar sau de un profesor de înot.
În rest, life is fucking cool..